Agricultură

OcroTim | Soluții de sprijin real pentru producătorii agricoli
Agricultura este serios afectată de secetă și pandemie. O spun specialiștii în domeniu, parte din Grupul de Inițiativă Locală al OcroTim, cu care am avut foarte multe discuții în această perioadă. În ultimele luni, producătorii nu au mai avut unde să-și vândă producția de legume și fructe, iar veniturile le-au scăzut dramatic.
Cum putem să vă ajutăm? Este una din întrebările la care am căutat răspuns chiar de la fermierii din zona Tomnatic, una dintre cele mai importante zone legumicole din Timiș. Aici, Consiliul Județean va ridica și primul centru public de fructe şi legume din județ, o investiție în valoare de 4,5 milioane de euro.
Sunt încrezător că dialogul pe care l-am avut cu producătorii agricoli ne va ajuta să găsim, în cadrul Programului OcroTim, cele mai bune soluții pentru sprijinirea economiei locale.

#ocrotim
#sprijinimproducatoriiagricoli
#faptenuvorbe
#agricultură

 

 

OcroTim | Grupul de Inițiativă Locală, tot mai puternic
Grupul de Inițiativă Locală al OcroTim s-a reunit pe teren. La invitația lui Alexander Degianski, specialistul nostru în agricultură, am vizitat ferma de la Giulvăz. Aici, pe 260 ha sunt cultivați plopi energetici. Eficient utilizată, biomasa rezultată ar putea asigura independența energetică a județului. Într-un astfel de mediu, profesionist și competitiv, am avut discuții cu membrii Grupului, despre următoarele măsuri pe care le pregătim în cadrul OcroTim, programul de relansare economică a Timișului!
#ocrotim
#dezvoltamtimisulimpreuna
#programderelansareeconomica

CJ Timiș, sprijin pentru producția locală: piață dedicată exclusiv micilor producători din Banat

Am luat decizia de a organiza, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, „Piața Micilor Producători”, pentru a promova producătorii locali în această perioadă grea generată de epidemia cu noul coronavirus. Măsura a fost luată sub umbrela programului OcroTim.

Ne dorim ca inițiativa să se adreseze exclusiv adevăraților mici producători de legume, fructe, panificație sau orice alt tip de alte produse locale din Banat. A fost gândită ca un sprijin în ceea ce privește desfacerea mărfii. Veniturile micilor producători au fost afectate considerabil de restricțiile de circulație. Piața de la Muzeul Satului este o punte de legătură cu timișenii, un impuls în activitatea de producție locală.

La prima ediție a evenimentului din weekendul 19.06.2020 -21.06.2020 s-au înscris peste 50 de mici producători din Timiș, Caraș-Severin și Arad. Piața se va desfășura între orele 10.00 și 18.00, la un interval de două săptămăni.

Programul OcroTim are ca obiectiv principal relansarea socio-economică a județului, prin implementarea de măsuri concrete în opt domenii de activitate.